Ziua 2_.x_z Singurătatea

E-eli simțea picăturile de apă bătându-i în ceafă. Haina îl proteja de ploaie, dar într-un mod ciudat, și de el însuși. Avea o tendință autodistructivă, copleșitoare pentru propria-i conștiință. S-ar fi întins pe caldarâm, să se dizolve în asfaltul murdar de pământ și găinaț.

Mergea apăsat, fără să ocolească nicio baltă. Capul plecat. Își privea vârful botinelor albastre. Umerii îi avea încordați sub povara gândurilor. Și erau multe Gânduri despre a căror existență nici măcar nu bănuia.
„Singur. Sunt singur. Singur. Doar singur. Singur.”… își repeta obsesiv și letargic. Încerca să conștientizeze cât mai mult din acea stare a minții. Își urmărea reacțiile corpului. Contracțiile. Respirația. Inima.
Se plimbase prin vieți, însoțit de această trăire, pe care o asimilase total, transformând-o în parte din Sine. Uneori se revolta împotriva ei. Mai bine zis, împotriva ființei lui. Iar uneori, s-ar fi despicat în două numai să scape de acea stare cu care încă nu învățase să trăiască, dar la care nici nu știa cum să renunțe. Mult rău își mai făcuse. Ori se izolase complet de cei din jur. Ori trăise haotic în grupuri cu care nu rezona, nu se asemăna, nu putea comunica. Se schilodise adaptativ, sperând să se poată integra. Simțea că vrea să uite ceva. Dar nici el nu știa ce.
Plânsese. Închis în sine, cu obloanele trase, în umbră. Refuzând Soarele și Viața.
Se plânsese de nenumărate ori în fața cui credea sau spera el să-l înțeleagă. Ca și cum și-ar fi dorit organic ca cineva, oricine, să îl ia acasă.
„Acasă…?!” nu se întrebase niciodată ce însemna pentru el. Doar voia „acasă”, ca un copil bosumflat, lăsat peste măsură prin vecini. Uneori se întindea pe pământ, sub ramurile subțiri și lungi ale unor salcâmi. Se cuibărea ca în niște brațe uriașe căutând o consolare a unei supărări. Nedefinite. Neînțelese. Neștiute. Ca o oboseală continuă, provocată de o povară nevăzută. S-ar fi odihnit. De tot. Dar pur și simplu nu știa cum să facă asta.
Nume, frânturi de senzații și amintiri fotografice, date împrăștiate în timpuri diferite; își simțea mintea ca pe o cană de cafea în care cineva agitase tot zațul de pe fund.
Și Geamănul lui, Sufletul acela perfect, amintirea aceea „albastră”, parte din Conștiința lui ce părea că refuză să fie găsit era durerea pe care-o ignora cu îndârjire, de frică să nu înnebunească. E-eli credea că, în momente de acest fel, dacă și-ar fi dat voie măcar pentru o fracțiune de timp să și-L amintească s-ar fi descompus încovoiat, torsionat, schimonosit sub impactul vidului creat de „lipsa” aceea existențială. Acesta era unul dintr-acele momente.
Se opri în mijlocul drumului ca străbătut de o înțelegere profundă a ceea ce trăise. Se strânse în Sine, se adună din toate gândurile împrăștiate spre cei ce-i cunoscuse. Dar nu. Înțelegerea și iluminarea îl ocoleau. Erau doar picăturile de ploaie ce se scurgeau de pe marginea glugii direct pe vârful nasului; un fapt banal. Dar cu puterea nebănuită a aducerii în Prezent. Și aducerea liniștii în mintea lui. Erau doar el, picătura de pe glugă și vârful nasului. Restul dispăruseră ca prin minune. Și nici Singur nu mai era.
Se surprinse cum zâmbea. „Unui gând nespus, unei trăiri neînțelese, unei amintiri…?!”
Nu. Doar Sieși. Cu bunătatea și indulgența pe care o cerșise celor din jur.
„Singur. Pe stradă. Prin lume și lumi. Prin vieți.” Simțea, pentru prima oară, iluzia croită în jurul său. Dar și puterea izvorâtă din acceptare. Abia acum înțelegea. Acum, când o pală grozavă de vânt îl făcu să se proptească bine în picioare. Pentru că doar el putea Respira pentru Sine, doar el se putea duce pe Sine prin toate aventurile, DOAR el cu EL puteau trăi, crea și împlini. Nimeni altcineva nu avea cum, și nici de ce, să facă toate aceste lucruri pentru el.
Luminând scena și rămânând doar cu Sine, E-eli avu viziunea SINGURĂTĂȚII PRIMORDIALE. Nu ca o dramă, nu ca un handicap sau o neputință. Ci ca pe cel mai mare Dar. Pentru că doar el putea respira pentru Sine, doar el putea să viseze pentru Sine, doar el se putea bucura în el.
„Eu pot să merg, să citesc, să scriu, să creez, să mănânc, să cânt, să dansez, să mă îmbrac, să mă spăl, să îmi ofer lucruri, să muncesc. Doar eu, din Singurătatea Spiritului Unic care sunt. Nimeni nu poate veni să facă ceva, orice pentru mine. Eu, Singur, Pot. Orice.”…își vorbea E-eli, cu voce tare, ca și cum ar fi vrut să înregistreze totul în Merahb-ul memoriei sale.
Se crezuse un ratat, pierdut printre Multiversuri și fără busola necesară întoarcerii Acasă. Mereu îi fusese „clar” că are nevoie de cineva, de un prieten sau un partener să facă lucruri pentru el, ajungând să se condamne că nu se găsea nimeni să facă asta. „Dar ce ar fi putut cineva exterior lui să facă pentru el?!”… când el singur putea face tot ceea ce ar fi avut nevoie.
„Restul este doar decor. Așa cum și eu pot fi pentru un altul doar „decor”- unul frumos sau nu.” Se ilumină el, într-o înțelegere profundă.
„Oricât de mulți oameni ar fi în jurul meu și oricât de binevoitori ar fi, singura realitate este doar în mine, pentru că acolo contez, cu ce am creat, conștientizat, trăit, adunat și care este VOCEA care îmi vorbește. Dacă sfetnicul interior este unul corupt, atunci și exteriorul este unul corupt. Dacă sfetnicul interior este aliatul meu, este autenticitatea și unicitatea mea, exteriorul este unul glorios, indiferent de decor.
Oricât de mare și numeroasă mi-ar fi familia și partenerul de glorios și minunat, în mine sunt doar eu. Plin. Sau gol și searbăd. Pentru că în mod real și autentic Eu mă am doar pe Mine, cu tot ceea ce Eu Sunt.”
***
Dintr-odată, se simți invincibil.
Ca și cum o nouă Forță se năștea din el.
Și se îmbrățișă pe Sine, în gând cu bucurie, compasiune și deplină înțelegere față de lacrimile care-i curgeau pe față, amestecate cu năvala stropilor de ploaie ale acelui anotimp nedefinit.

1 comentarii
31 aprecieri
Articolul anterior: Anotimpurile Miclăușenilor- Aprilie

Articole similare

Comentarii

  • lautremoi

    aprilie 14, 2022 at 21:27
    Reply

    https://www.youtube.com/watch?v=5rA-wgLu2jk

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Ți-a plăcut articolul?

Te poți abona ca să primești prin email articolele viitoare:

Loading
Despre mine

Sunt Smărăndița. De profesie medic stomatolog. Dincolo de asta, sunt un om care a ales să cunoască și să înțeleagă ieșind din limitările cărților de specialitate; pentru că fiecare om este unic și are propria sale cale spre echilibru și vindecare. Scrisul și fotografia fac parte din Calea mea. Calea dumneavoastră așteaptă să fie descoperită, și poate textele mele vă vor folosi drept indicii.

Află mai multe
Articole recente
Primește prin email articolele noi
Loading