Despre mine

 

 

Intr-o țară, în care a fi absolvent de medicină înseamnă o mare provocare nu numai în a-i vindeca pe alții sau în a-i ajuta să nu se îmbolnăvească, ci și în a-ți duce traiul cu demnitate și a-ți practica meseria în condiții decente, am ales să rămân pentru a ajuta, învăța și conștientiza pe cei cu care vin în contact, ca pacienți și nu numai.

Într-o țară în care orice schimbare de regim duce și mai mult la prăbușirea și răsturnarea valorilor, în care oricine se pricepe la orice, chiar dacă are studii sau nu, eu am ales să rămân și să fiu medic.

A fost necesar să înțeleg că în acestă debusolare generală ar trebui să readuc oamenilor respectul asupra meseriei de medic și asupra aceluia care o practică. Lucrez în mijlocul oamenilor  de șaisprezece ani, ani în care am încercat, pe lângă tratamente, să fac și educație medicală și de viață. Am început să-mi practic meseria la sat (comuna Grajduri, județul Iași), acolo unde valorile morale se pierd cel mai ușor, unde frustrările oamenilor fiind deja mari cresc foarte repede privind emisiuni de televiziune cu personaje ce cheltuie mii de euro pe o poșeta, în timp ce ei, poate, nu au nici apă curentă în casă.

A fost necesar să înțeleg că oamenii au nevoie să vorbească și să fie ascultați, pentru că boala începe în suflet și în minte, acolo unde suntem prea grăbiți și indiferenți să ne mai cercetăm, pentru că noi oamenii am ajuns să credem despre ființa noastră, că suntem doar acele imagini fugitive pe care le vedem dimineața în oglindă, în graba noastră zilnică spre nicăieri și niciunde.

Atunci, eu am ales să caut dincolo de granițele medicinii clasice, de granițele corpului fizic și am învățat; am învățat despre Minte, Suflet, Energie, am învățat despre natură și importanța mediului în care trăim, m-am reîntors spre Divinitate și am căutat să înțeleg legătura oamenilor cu Dumnezeu și cu toate credințele lor în semne și în stele. Am ajuns la Homeopatie, Flori Bach, Reiki și Astrologie pentru a mă putea mai bine înțelege pe sine, spre propria-mi vindecare, apoi spre vindecarea celor dragi; deoarece nu poți vindeca și înțelege pe altul, dacă tu nu ești vindecat și nu te înțelegi pe tine însăți.

Nu sunt terapeut, astrolog, descântator, vraci, shaman sau mai știu eu ce, eu sunt medic, un medic care a ales să cunoască, să înțeleagă și să creeze omulului posibilitatea de a-și găsi propria cale spre echilibru și, acolo unde este cazul, spre vindecare.

Eu am ales acest drum, având drept călăuză cele două îndemnuri ale Oracolului din Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!” și “Nimic în exces!”, îl parcurg în propria-mi viață, și pentru că am reușit, am ales să ajut și să îl împărtășesc cu fiecare dintre voi, cei care vor, așa în scris, prin povestiri și mici exerciții de imaginație senzorială.

Cu drag de Viață și Oameni!

 

Smărăndița- Georgeta Păcuraru -29.09.1976, născută în Vaslui, reședință Iași, medic stomatolog comuna Grajduri, jud. Iași

Absolvent Universitatea de Medicină și Farmacie Gr.T. Popa-Iași, Facultatea de Stomatologie- promoția 2003

Absolvent Liceul Mihail Kogălniceanu- secția Chimie-Fizică- promoția 1995

Colaborator al site-ului media cristoiublog.ro

 

Despre mine

Sunt Smărăndița. De profesie medic stomatolog. Dincolo de asta, sunt un om care a ales să cunoască și să înțeleagă ieșind din limitările cărților de specialitate; pentru că fiecare om este unic și are propria sale cale spre echilibru și vindecare. Scrisul și fotografia fac parte din Calea mea. Calea dumneavoastră așteaptă să fie descoperită, și poate textele mele vă vor folosi drept indicii.

Află mai multe
Articole recente
Primește prin email articolele noi
Loading