Toată lumea vrea Revoluție, dar făcută de alții

Lipsa de asumare în dreptul propriilor decizii și fapte face pe cei mai mulți să caute cu „gura căscată” un purtător de cuvânt al propriilor frici și neajunsuri. Nu definesc taberele cu subiect și predicat pentru că în principal toate sunt la fel și acționează în același mod vehement și virulent cu „poalele în cap” și pe principiul „ba pe a mă-tii”, mânate doar de crezuri și percepții diferite. Indiferent de domeniul în care se manifestă social, politic, educațional, medical sau spiritual. Adică, fiecare are o idee personală privitoare la un anume aspect, dar modul de manifestare este identic cu al opozantului. Toți vor să te convingă cu bâta și cu rușinea publică, sufocați de propria neputință din viețile personale. Astfel se creează găști și bule acuzatoare cu aer superior motivat de propria mediocritate. Nimeni nu vine cu argumente concrete și de bun-simț, toți vor să-ți impună „binele” lor cu forța, sfidând și negând fapte care contravin micului lor punct de vedere, ignorând cu orice preț evidența. Pe principiul „violul e bun, atunci când cauza e dreaptă”! Cauza lor, la care vehemența și radicalitatea susținerii este direct proporțională cu fricile lor și suficiența propriei ființe. E drept că mulți urlă de sub pat și de pe conturi false prin social-media, dar asta nu îi face mai puțin stridenți și inadecvați. Pentru că doar prostia și mitocănia este gălăgioasă.
Dar înainte de a ne căuta purtători de cuvânt și făcători de revoluții pe care să-i adorăm sau înjurăm în funcție de cum bate vântul și ne servesc intereselor noastre proprii și se aliniază sau ies din rândul ideilor noastre puține și fixe, ideal ar fi să ne uităm puțin, fiecare în ograda proprie. Începând de la cel mai banal și elementar aspect. Cât valorează propriul nostru cuvânt? Întâi față de noi înșine, apoi față de restul lumii. Atât timp cât cuvântul personal este vorbă-n vânt, nesusținut de fapta care-ar trebui să-l însoțească, mai bine taci. Atât timp cât promiți ție însuți sau altuia ceva, orice și apoi uiți sau nu-ți găsești timp pentru că nu vrei, mai bine taci. Atât timp cât viața ta este vraiște și trăiești în compromis, unul după altul, mai bine taci. Pentru că nimic nu te califică în doritor de revoluții. Nu, nu! Revoluție nu înseamnă datul din gură! E drept că Revoluțiile sunt însuflețite de cuvinte, dar fără fapte și acțiuni concrete și benefice pentru cei mulți sunt doar isterii de mahala.
Așadar, atât timp cât faptele tale sfidează și încalcă dreptul și proprietatea altuia, spațiul personal, alegerea asumată și conștientă a unui individ, mai bine taci. Atât timp cât ești invaziv și nu ai capacitatea, mai întâi de asculta, apoi înțelege opinia celui din față și a respecta un punct de vedere diferit de al tău, mai bine taci. Atât timp cât ignori un „Nu” repetat în diferite forme, taci. Atât timp cât un refuz calm, elegant și bine argumentat dezlănțuie în tine iadul și la gura ta o latrină, mai bine taci. Pentru că nimic nu te califică în a îți da cu părerea, a emite opinii și a te etala superior în fața oricui.
Revoluțiile încep cu noi înșine. Nu cu lideri și purtători de opinie „tari în gură” și vocali, pe care-i adorăm fix o secundă, cât ceea ce emit se lipește de mica și redusa noastră lume mentală. Pe care apoi îi înjurăm și aruncăm în ei cu pietre considerându-ne trădați și înșelați în propriile noastre așteptări.
Putem aștepta salvarea de la lideri și Stat până ne-om face oale și ulcele, pentru că nimeni nu te poate salva din propriul compromis, din propria minciună și din îngustimea mediocră a noroiului personal în care te complaci. Atât timp cât te minți cu privire la propria viață, atât timp cât nu-ți recunoști neajunsurile, atât timp cât oricine altcineva este vinovat de ceea ce ți se întâmplă, atât timp cât ești incapabil să-ți vezi faptele, deciziile, acțiunile care te-au dus și proiectat în diverse situații de viață, mai bine taci și lasă revoluțiile. Intră în turmă și fă ca ea. Acceptă biciul și mocirla. Pentru că singurul care te califică să vorbești ești TU. Prin valoarea cuvântului, a faptelor și a conduitei tale. Dar atunci nu mai ai nevoie de revoluții, pentru că ce era important deja ai făcut. Ai început cu tine și locul în care trăiești. Te-ai salvat din minciună și compromis, devenind liber și nemanipulabil.
Când revoluțiile vor începe cu noi înșine, Statul va funcționa pentru oamenii lui. Atunci când fiecare își va face treaba cinstit, fără supărare și înverșunare, hoții și trădătorii nu vor mai conduce pentru că nimeni nu-și va mai dori a fura și a te vinde pe mărgele colorate.
Nu are cine să facă revoluții, când în noi este anarhie. Apar la suprafață doar vocalii și istericii. Pe care întâi îi vom adora, apoi îi vom îngropa sub pietre și-ntr-un final îi vom uita.
Toți ne dorim revoluții, dar făcute de alții și niciodată în noi, în propria ființă sau în propria noastră casă. Vrem revoluții cu lideri după care să ne ascundem micile meschinării, superficialitatea dar și bocancul cu biciul, ura și răzbunarea, și nevoia de „Na! Uite că i-am tras-o!!” .
Vrem Revoluții sau Dictaturi! Pentru că Asumarea și Liberul Arbitru vin la pachet cu un munte de responsabilități. Responsabilități pe care le vrem și le cerem doar de la alții. Niciodată de la noi înșine!