Cartea săptămânii „Femei care iubesc prea mult” Robin Norwood

Fiecare carte ce îți aduce un răspuns, o informație, care îți alină Sufletul sau îți îmbogățește Spiritul, îți lărgește orizontul minții și al cunoașterii, care te învață sau educă devine un „Curs de Dezvoltare Personală”. Biografii, reportaje, povești de iubire sau istorice, experiența de viață a unor profesioniști sau chiar niște manuale din diverse domenii ale științei pot deveni, în momentul potrivit, lumina de care aveai nevoie în găsirea unor răspunsuri necesare.

— Smărăndița Păcuraru

 

 

Mereu așteptăm o ființă, străină lumii noastre interioare, să ne ofere tot ceea ce noi înșine ne refuzăm în fapt. Apreciere, acceptare, respect, prețuire. Să ne cunoască, să ne înțeleagă și până într-un final să ne fie recunoscătoare pentru toate eforturile depuse în interacțiunea cu ea. Dar cum, de cele mai multe ori, lucrurile nu se vor întâmpla așa, sfârșim prin a rămâne mai triști, goi, dezamăgiți, sfârșind în a ne arunca iar și iar în apele tulburii ale dăruiri de sine fără discernământ, până când într-un final ne vom fi pierdut cu totul de noi înșine. Pentru că, de cele mai multe ori, prea multul oferit celor din jurul nostru vine dintr-un prea puținul pe care ne permitem să ni-l oferim.
„Când Iubirea poate deveni excesivă? Când a „iubi” este toxic pentru noi? Când devenim proprii noștri dușmani?…” sunt întrebări pe care nici măcar nu ne gândim vreodată să ni le adresăm. Mai ales că, în ultimii 20 de ani, de pe piața comercianților de „spiritualitate” ne-a fost înghesuită cu sila și fără pic de rațiune și discernământ noțiunea de „Iubire necondiționată”. Am fost intoxicați cu necesitatea „acceptării și a iubirii” celor de lângă noi, fără condiții, fără reguli, fără bun simț și măsură, ca un etalon al elevării noastre spirituale. Ceea ce i-a făcut pe mulți să devină sclavii diferiților „maeștri și guru” sau să fugă de orice fel de învățătură autentică despre ceea ce înseamnă cu adevărat Spirit și Suflet, adâncindu-se cu totul în lumea materială a fricilor, dar și a aprecierilor virtuale.
Nu ne-a învățat nimeni că iubirea începe cu noi înșine și cu respectul față de propria ființă. Astfel, iubim prea mult, atunci când dragostea înseamnă durere, frustrare și un nesfârșit sentiment de neputință și insatisfacție la gândul că orice ai face nimic nu este bine.
Cei mai mulți oameni își duc existența în relații de codependență. Nu doar în relațiile de cuplu sau în interacțiunea cu un alcoolic, toxicoman, jucător sau dependent de sex și pornografie. În toate tipurile de relaționare. Cum ar fi relațiile cu părinții sau copiii, cele de prietenie/ amiciție. Primul semn, că ne aflăm într-o astfel de situație, este acela, când, fiecare conversație pe care o începem cu un prieten apropiat este despre el (părinte, copil, șef, prieten/-ă, iubit/-ă), problemele lui, faptele lui. Atunci când punctul de referință la propria noastră existență este un altul, și nici de cum noi înșine. Când căutăm scuze și motivații pentru toanele, proasta dispoziție continuă, indiferență și insulte, înseamnă că iubim prea mult. Când unicul nostru scop în viață este despre a salva pe un altul, în timp ce noi ne afundăm într-o stimă de sine din ce în ce mai scăzută și un munte de frustrări nerostite. Când relația ne pune în pericol echilibrul mental și emoțional, poate chiar și integritatea fizică, când ignorăm voit toate trăsăturile și comportamentele sale esențiale care ne displac și ne prejudiciază, în speranța că într-o zi se va întâmpla o minune, cu certitudine, iubim prea mult. Dar, din păcate, în ciuda tuturor suferințelor, nemulțumirilor și frustrărilor acumulate, multă lume crede că de fapt acesta este normalitatea unei relații, iar a renunța, a ieși dintr-o astfel de uniune înseamnă că nu ești capabil să iubești, sfârșind sub povara unui munte de vinovăție și, eventual, de acuzații ale celor care se complac în astfel de situații.
Dependența relațională este la fel de autodistructivă și nocivă precum dependența toxicomanului de doza zilnică, primită prin ac. Copleșiți de teama de singurătate, de a fi ignorați sau abandonați ajungem în postura de a oferi orice și oricât, doar, doar cel căruia îi dedicăm toate aceste eforturi ne va elibera de temerile noastre. Dar, tot ceea ce primim în schimb este o adâncire într-o obsesie distrugătoare.
A deveni independent relațional poate fi o cale lungă și anevoioasă, dacă acest tipar a fost dobândit încă din copilărie sau odată cu „prima iubire”.

Este un vechi clișeu din domeniul psihoterapeutic că, de multe ori, oamenii se căsătoresc ( notă: sau caută relații, prietenii) cu cineva care seamănă chiar cu părintele cu care s-au luptat în perioada maturizării lor. Conceptul nu este foarte exact. Ideea nu e că partenerul pe care îl alegem seamănă cu Mama sau cu Tata, ci că putem reitera cu el aceleași sentimente și aceleași provocări pe care le-am întâmpinat în perioada maturizării noastre; putem reproduce atmosfera din copilărie care deja ne este bine cunoscută și să folosim manevre în care ne-am specializat. În asta, constă, pentru cele mai multe dintre noi, dragostea. Ne simțim ca acasă, confortabil, extraordinar „tocmai” cu persoana cu care putem face toate mișcările familiare și care ne face să simțim toate sentimentele cu care ne-am obișnuit. Chiar dacă mișcările respective nu au funcționat niciodată, iar sentimentele sunt stânjenitoare, este ceea ce cunoaștem cel mai bine. 

— Robin Norwood

Așadar, cartea prezintă atât mecanismele prin care ajungem să ne aflăm în astfel de situații, ce par fără ieșire, ca și cum am fi un șoarece de laborator ce se învârte la nesfârșit într-o roată, cât și modalitățile de recunoaștere a lor, cum să ne auto-analizăm, precum și câteva căi de vindecare și de a ieși din tipar. O lectură necesară și o carte extraordinară pe care o voi recomanda iar și iar, inclusiv mie.

Sperăm că această carte să vină în ajutorul oricui iubește prea mult, însă ea se adresează în primul rând femeilor, deoarece iubirea excesivă este un fenomen specific lor. Scopul ei este unul foarte precis: să le ajute pe femeile care au tipare distructive în relațiile cu bărbații (notă: și nu numai) să recunoască acest lucru, să înțeleagă originea respectivelor tipare și să își dezvolte capacitatea de a-și schimba viața.

— Robin Norwood

La o primă vedere poate fi o lectură greu de parcurs, mai ales că noi toți simțim nevoia de a respinge sau de a nega ceea ce este prea dureros sau mult peste puterea noastră de acceptare, cu atât mai mult cu cât negarea este un mijloc natural de autoprotecție, care acționează în mod spontan.

Nu durerea este cea care ne trage înapoi. Dacă nu ne schimbăm, oricum suferim enorm, și fără nicio perspectivă de alinare. Ceea ce ne reține este frica, frica de necunoscut….

Teama de schimbare, teama de a renunța la ceea ce am știut, am făcut și am fost întotdeauna este ceea ce ne împiedică să ne transformăm într-o persoană mai sănătoasă psihic, superioară și care se apreciază cu adevărat pe sine.

— Robin Norwood

Robin Norwood este un psihoterapeut specializat în cuplu și familie. Cărțile sale sunt traduse în peste 30 de limbi. Femei care iubesc prea mult a fost publicată în peste trei milioane de exemplare în întreaga lume.

 

2 comentarii
8 aprecieri
Articolul anterior: Un text despre nimic. Risipindu-mă în ceață, am vrut să scriu ceva deșteptArticolul următor: Frânturi de zi. Doar viață. Fără „Breaking news”

Comentarii

  • ワイズ

    iunie 30, 2021 at 20:49
    Reply

    Ladies and Gentlemen, We are passing through a zone with turbulence… Încerc să număr poeziile pe care le-am scris, Iubirile care m-au împlinit, Pe cei dragi care mi-au […] CiteșteLadies and Gentlemen, We are passing through a zone with turbulence… Încerc să număr poeziile pe care le-am scris, Iubirile care m-au împlinit, Pe cei dragi care mi-au fost alături, Îmi scot din minte toate rănile, Iert totul, chiar şi ce n-am iubit, În timp ce acest domn Cu vocea sa profesional-afectuoasă Ne anunţă Riscurile mortale la care ne expunem Zburând în acelaşi avion cu el Spre casă. Sunt prea multe cele pe care încă nu le-am început, Aşa că mai bine îl ignor şi cer un pahar cu apă Ca să mă calmez Şi să-mi hidratez Inspiraţia Şi speranţa De a rămâne în aer… Read Less

  • more is less

    iunie 20, 2021 at 9:05
    Reply

    "Când căutăm scuze și motivații pentru toanele, proasta dispoziție continuă, indiferență și insulte, înseamnă că iubim prea mult"...nu prea cred.mai degraba ca esti cealalta fata […] Citește"Când căutăm scuze și motivații pentru toanele, proasta dispoziție continuă, indiferență și insulte, înseamnă că iubim prea mult"...nu prea cred.mai degraba ca esti cealalta fata a aceleiasi monede. "prea mult" tine de patologie...prea multa indiferenta,prea multa iubire... Read Less

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Ți-a plăcut articolul?

Te poți abona ca să primești prin email articolele viitoare:

Loading
Despre mine

Sunt Smărăndița. De profesie medic stomatolog. Dincolo de asta, sunt un om care a ales să cunoască și să înțeleagă ieșind din limitările cărților de specialitate; pentru că fiecare om este unic și are propria sale cale spre echilibru și vindecare. Scrisul și fotografia fac parte din Calea mea. Calea dumneavoastră așteaptă să fie descoperită, și poate textele mele vă vor folosi drept indicii.

Află mai multe
Articole recente
Primește prin email articolele noi
Loading