Viața trăită în clișee

Pe parcursul unui an există cam trei perioade importante în care, oriunde te duci, oriunde te întorci, te izbești de zidul de plastic al lozincilor golite de sens și al stereotipurilor ce rulează neîncetat pe marile ecrane ale mentalului colectiv. În textul de față voi face referire la una singură, cea pe care tocmai începem să o traversăm.

„Primăvara este anotimpul renașterii”.
„Mărțișorul simbolul vieții”.
„Martie luna prețuirii mamelor și femeilor”.
Am prezentat doar trei astfel de lozinci, ce scârțâie în ureche precum o unghie pe tabla de scris; pentru că acestea pot rezuma cu succes pe toate celelalte vehiculate. Aaa, să nu uit! Obligatoriu (iar) ne îmbrăcăm în uniforma de alb cu roșu; să fim iubiți, sănătoși și la pungă groși. (doar, decât și numai de Crăciun, de Anul Nou, de Sfântul Valentin și de Dragobete ne mai punem uniforma, de Paște ne îmbrăcăm în iepuri; în rest, suntem caracterizați de stilul personal, definitoriu pentru ființa unică care suntem).

Din tot ceea ce am trăit și văzut până acum, doar plantele și animalele participă activ la acest mare ciclu al naturii întru reînnoire. Oamenii, în marea lor masă, sunt mereu în contratimpul firii, dar și al informațiilor primordiale codate adânc în ființa lor. Nimic nu-i bucură și nu îi motivează pentru a-și părăsi nevolnica letargie a sufletului amorțit în rutină, din care nu ar ieși nici dacă ar fi amenințați cu moartea. Care renaștere?!…când dulcea-amara anihilare a Spiritului i-a prins în mrejele pixelilor prin ecranele telefoanelor, scurgându-le, cu fiecare clipă de conectare la marea de lozinci prefabricate, și ultimul strop de voință și putință.

Martie doar redeschide o nouă cutie plină de of, jale și ipocrizie; o cutie plină cu năduful celor care sunt obligați a cumpăra flori pentru profesoare, învățătoare sau educatoare, plus mărțișoare ce sunt împărțite dreapta-stânga pentru că așa trebuie, ca mai apoi să ajungă la pubela de gunoi. Mai sunt și unii, prevăzători și economicoși, care le păstrează pentru anul următor. Liste, peste liste, cui dai și cui nu; modificate, anulate, rescrise cu fiecare ieșire a unui „ilustru om de stat” care ba zice că e voie să petrecem, ba zice că nu. Așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani de zile. (bine, acum că a venit și răsboiu, au cam uitat de Pandemie și de impus restricții) După care începe cealaltă frăsuneală și nemulțumire; tu câte flori și mărțișoare ai primit, tu ai dat lui x, dar x ți-a dat ție? Tot un fel de numărare a like-urilor de pe FB, acum doar materializate prin nevinovate buchețele de flori și mărțișoare ale căror origine și semnificație sunt de mult (nu uitate) șterse din mentalul colectiv. Poate se găsește și câte un rătăcit care mai știe, dar este anihilat repede de valul necruțător al ignoranței generale.

Să nu mai spun că începe „datul cu poșeta în cap” bărbatului din dotare că nu te apreciază și buchetul tău este mai mic și mai sfrijit decât al doamnei „cutăr-Escu”, că nu te-a dus în văzul lumii să te calci cu alții pe papuci în mirosul dulce de parfum și transpirație unde alți nefericiți, cu nasul tot vârât în telefon, fac act de prezență la o petrecere la fel de falsă, precum pozele de profil. Să nu mai spun că multe dintre buchetele cumpărate de frica reproșurilor și în silă, doar de nu i-ar mai vedea fața acră, arată de parcă ar participa la concursul „Coroana funerară a Anului”. Într-un trecut îndepărtat aveam niște prieteni foarte simpatici, în prezent emigrați. El i-ar fi adus ei flori în fiecare săptămână, dar pentru că era stângaci și cam nepriceput (fapt acceptat în cuplu fără reproșuri) a ales o variantă onorabilă. În ziua în care venea cu o sacoșă de fructe frumos alese și colorate, ea trebuia să înțeleagă că este un măreț buchet de flori. Doar se știe; orice fruct, mai întâi, este o floare!

Dar, fie vorba între noi, ce contează că 8 martie este o zi de comemorare pentru lupta ce a generat realizările sociale, politice și condițiile economice ale femeilor, cât și o declarație împotriva violenței și discriminărilor, ce a fost adoptată de ONU în 1977? Ce contează că își are originea într-o grevă al unui sindicat al femeilor, în New York, din 1908, când 15.000 de femei au mărșăluit pentru program de lucru mai scurt, pentru salarii mai bune și drept de vot? Ce contează că este vorba despre greva femeilor din Sankt Petersburg, care cereau încheierea Primului Război Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste? Ce contează că Vladimir Ilici Lenin și Alexandra Kollontai au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică? Oare câți progresiști, natoiști și alți -iști știu despre originile sovietice ale sărbătorii sau despre faptul că a fost un bun prilej, această sărbătoare, ca Tovarășa Elena Ceaușescu să fie ridicată la rang de „Mamă bună, Mamă iubitoare pentru toți copii țării, cea mai Mamă între mame”, motiv temeinic pentru încă niște ode și imnuri de slavă?

Noi, în schimb, facem ședințe foto despre cât de prețioase suntem și ce buchet mare am primit (ne-am cumpărat). Ne călcăm în picioare la coafor pentru o programare și rupem ușile la cosmetică să dăm blana, adunată peste iarnă, jos. Cred că aici am putea vorbi de o reînnoire, pentru că, odată cu ceara, pleacă părul de pe picioare, dar și un strat de celule moarte, exfoliate. Mergem la spectacole de striptis și urlăm ca apucatele când un necunoscut își dă tricoul jos (în timp ce creierul nostru strâmbă din nas, la amintirea neisprăvitului rămas acasă, care oricum nu face o ceapă degerată, dar începem să rânjim cu saliva curgând ușor pe la colțul gurii despre cum și în ce fel ne-am „da în bărci” dacă unul de pe scenă ne-ar pune chiloții lui tanga pe față.) Chiar și aceste spectacole pentru femei sunt alte clișee crunte, fără de care nu te califici în grupul doamnelor bine, respectate în societate.

https://www.youtube.com/watch?v=kgOSrw9Q8rc

Martie, din bucuria începutului de primăvară, a devenit o teroare pentru copii și bărbați și încă un imens motiv de frustrare pentru femei. Nu ai cum să pretinzi să te aprecieze bărbatul, când tu, real, în sinea ta nu dai doi bani pe el, când te-ai măritat pentru bani, poziție socială sau vreun alt motiv meschin. Nu are cum, copilul să ți se închine ca unei Mame, pentru că ori l-ai adus din întâmplare, ori ca motiv să-l ții mai bine legat pe cel de lângă tine și necesitățile lui îți sunt încă o povară și un motiv de dat ochii peste cap. Nu ai cum să te consideri Mamă când îți expui copilul mediatic doar pentru niște aplauze ipocrite, când faci din el o marfă de tarabă. Și nu argumenta că este „doar pentru prieteni”! Ai 5000 de persoane în listă și postările sunt publice, de parcă ai invita toți pedofilii să-l aleagă pe al tău! Nu ai cum să pretinzi nimic, când tu ești golită de feminitate, dar plină de un feminism prost perceput și înțeles.

Am văzut și oameni care trăiesc altfel, pentru că mai au sevă sufletească și măcar o scânteie de conștiință aprinsă. Nu îi vedem, pentru că adevărata fericire în casă cere discreție și intimitate. Nu îi vedem, pentru că ei nu au nimic de dovedit nimănui. Își sunt fideli propriilor validări și nu caută aprobări false, exterioare.

Până la urmă, singura poezie autentică și valabilă, pentru acest început de primăvară și pentru aceste vremuri, este „Antiprimăvara” lui Adrian Păunescu. Nu voi scrie nici măcar un vers din ea. Cine are curiozitatea, știe unde s-o găsească!

P.S Oare pentru cele două fetițe, de 7-8 ani, singure la ora 19 seara, care stăteau înghesuite una în alta pe o bancă în stația de troleibuz înconjurate de câteva cutii cu zambile, ghiocei și frezii ce o fi însemnând „Venirea Primăverii” și restul de clișee?! Poate știți. Eu chiar nu am avut curajul să le întreb.
În rest… „O Primăvară minunată și-un 1 Martie fericit!”

Sursă fotografii: videoclip- youtube. Link-ul se găsește în text.