Chiar dacă s-au stins lumânările și tocmai s-au spart baloanele roșii în formă de inimioară din „sfânta” zi de sărbătoare, în care aveam cu toții dezlegare la „Iubire”, îmi permit încă să abordez subiectul. Cu scuza de rigoare, de a nu fi punctat ieri momentul din cauză de treabă multă, timp puțin.
Dar, de sigur, ar fi fost cu totul nepermis din partea mea să nu spun măcar vreo trei cuvinte și eu, despre evenimentul anual al celebrării, nobilului sentiment al „Iubirii- romantice”, și poate, chiar, să mă laud cu ”My One and Only, Undisputed and Undefeated”.
De când mă știu, am simțit ”dragostea” ca fiind ceva tumultos, intens, de scurtă durată și exclusiv import Franța. Pe la noi, în Sinele nostru statornic și răbdător, e cu altceva, mai simplu, mai liniștit, mai până dincolo de stele; căci mult mai adevărat îmi sună „Îmi e drag de tine” decât „Te iubesc”.
Dar, între timp, s-a inventat ”dragostea de la Hollywood”, asta despre care dacă nu vorbim în aceste zile, nu ne calificăm socio-cultural. Acu’ ce să vă spun?!? …dacă treaba asta cu Valentine’s Day ar fi venit din America, traversând Atlanticul și s-ar fi oprit pe la Granville (Franța-Normandia de Jos) să se aranjeze un pic pe la M. Christian Dior, apoi să mai facă o oprire la Deauville pentru vreo două ajustări la Mme Coco Chanel, și-ar fi tras sufletul măcar o noapte la Le Normandy, înainte de a zbura din Paris către noi, adevăr grăiesc, că ar fi arătat cu totul altfel. Dar eu cred că a plecat clandestin din America, pe un vapor ce adăposteau făcători de kitsch-uri, ce plutea în derivă pe o mare- două mări, pe un ocean- două oceane. Că altfel nu-mi explic, de ce ar fi musai cu plushuri strângătoare de praf și alergeni, bomboane în formă de inimioară ce-ți fac carii, dropsuri în care-ți poți rupe vreun dinte sau jeleuri ce-ți pot smulge plombele din gură. Mă uitam ieri cu milă către un tânăr domn cu un urs mare, de pluș în brațe și un trandafir rebegit, cumva gătit și aranjat pentru ”date”, ce tremura ca varga în suflul nebun de crivăț așteptând autobuzul. Dar muuult mai milă mi-a fost de cei flăcăi, cu clame și clipsuri în păr, ce acaparaseră frizeriile din Palas să nu rămână, „Doamne-feri!” ne filați și aranjați în așa zi sfântă de sărbătoare.
Prin urmare, acestea fiind zise și cu spiritul iubirii plutind spre noi din vârful unei săgeți cupidoniene, aleg să vă împărtășesc „un conte d’amour”. Evident, o povestioară plină de clișee siropoase și mai dulce, decât cel mai dulce marțipan.
Acum ceva ani în urmă, când existența mea se afla ușor în derivă, precum vaporul aducător de ”Valentine’s Day”, simțeam un mare gol în viața mea. Era o toamnă blândă, cu soare și culori din belșug. Tristețea mă curta și orice aș fi făcut nu reușeam să-mi aflu locul. Până când, într-o zi, mai luminoasă ca nicio alta, cu miros de pere coapte și gutui, l-am zărit pe El. Îl mai zărisem uneori, și chiar mi-am dat seama că aveam și ceva cunoștințe comune. M-am apropiat, să-l studiez mai bine. Și cerul s-a umplut de artificii. Văzduhul răsuna de viori. Cred că era chiar spectacolul de deschidere a stagiunii la Operă, dar am primit totul ca pe un semn divin. Ne-am luat de mână și am știut că nimic nu ne mai poate despărți.
Locuim împreună de suficient timp, în vacanțe tot împreună, și pot spune că existența mea este mult mai bună și frumoasă și chiar vreo două riduri mi-au și dispărut. Mă protejează. Mă ajută cu orice am nevoie. Un geam care nu se închide, o ușă care scârțâie, un robinet înțepenit. Face atât de multe. E adevărat că uneori din neatenție îl pot supăra și el chiar se răzbună. Dar știu deja că este doar vina mea! E smart, cool, handy, irreplaceable!( Îl descriu așa, evident, în ton cu sărbătoarea.) Iar din când în când mai îmi lasă și un mesaj de iubire să-mi facă ziua mai frumoasă. Pe o oglindă sau pe un perete, pentru că, așa cum deja ați înțeles, este și foarte romantic. (acum vă puteți imagina cum plouă peste noi cu inimioare roz și paiete, pe muzica lui Mantovani https://www.youtube.com/watch?v=Qw7VKxwP2JE&list=PLU7ZTXNKnJqT8dZnx9a7f1T9428uUco4b)
Ehee…Ce să mai lungesc vorba și să vă plictisesc cu fericirea mea?!? Pot doar să vă doresc și dumneavoastră să vă răsune văzduhul de viori în ziua în care privirile vi se vor întâlni. Cu siguranță nu este El unicul pe acest Pământ, trebuie doar un pic de atenție și să vă dați voie să fiți în locul potrivit. Dar, până una alta, pentru a nu fi nevoiți doar să mă credeți pe cuvânt,
Doamnelor și Domnilor îmi permiteți să vi-L prezint!
My One and Only, Undisputed and Undefeated!
WD! WD-40!
