Pe vremuri, când telefoanele aveau butoane și deținerea unui radar-detector era un lux, se putea spune că ești un șofer prost dacă raportarea ta la participanții în trafic se făcea doar urmărind bara din față. Adică, tot ceea ce te interesa era dacă frânează sau nu șoferul din față, fără să ții cont de ceea se întâmpla la distanță de două-trei mașini sau în spate și pe lateral. Acum lucrurile au evoluat, nici măcar bara din față nu mai este urmărită. Doar telefonul și bula din Facebook.
Așa este condusă, în acest moment, Țara. Așa sunt și talk-show-urile de la televizor. Nimic în perspectivă, doar realitatea impusă prin ordin direct de „specialiști” și „autorități”. În bulă. Cu capul plecat. Cu mustrări grave pentru oricine îndrăznește să facă altfel, deși cei care dau ordinele le încalcă, ei înșiși, în mod grav și nu le respectă deloc, de parcă funcția sau poziția socială sunt protectori de nezdruncinat; atât în fața bolii, dar și în fața oricărei forme de răspundere și asumare. Narcisismul și bipolaritatea fac legea, dau ordine, ne ceartă și ne amenință. Zilnic.
Mă uitam cum toți „analiștii”, acompaniați de „specialiști” (care în loc să fie în linia întâi, zac pe toate posturile de televiziune aranjați și spilcuiți sau prin ministere „voluntar”), se proptiseră în „protestele împotriva măștii și restricțiilor”, comparând situația cu țările din Vest, în contextul în care nu există termen de comparație pentru nenorocirea în care ne împing toți aceștia zi de zi. Restricțiile în Vest sunt impuse printr-o susținere competentă a populației, atât medical, cât și financiar. Prin grija față de cetățean. Nu prin faliment, nu prin limitarea accesului la actul medical, în afara virusului, nu prin distrugerea minților și sufletului copiilor în formare. Nu prin aroganță și suficiență.
Făcând o paranteză, mi-am adus aminte de o scenă din trilogia Westworld (fragmentul este pe Youtube „Westworld Hosts Enter Valley Beyond Portal”- pentru cine dorește), în care deținătorii parcului, din cauza faptului că unii dintre roboți începuseră să nu mai răspundă la comenzi, au hotărât exterminarea lor, în masă. Cum? Cei care deveniseră incontrolabili erau împușcați în placa de bază. Celorlalți, li se promisese crearea unei Lumi Noi în care își vor putea duce traiul liniștiți. Ce era Noua Lume? Un portal prin care erau îndemnați să se refugieze din fața trupelor speciale într-un loc paradisiac. În fapt, doar o iluzie. Odată trecuți prin portal, cu toții cădeau într-o prăpastie, iar cei rămași în afară continuau să îi vadă pe cei care făcuseră alegerea Lumii Noi trăind fericiți, în timp ce ei erau secerați de gloanțe… Ficțiune? Mă tem că această scenă devine pe zi ce trece realitatea care ni se impune cu forța.
Din punctul meu de vedere, protestele au legătură cu „masca și cu restricțiile” doar în măsura în care lumea a înțeles, într-un an de zile, ineficiența acestora, care este strâns legată de lipsa lucrurilor concrete pe care onor liderii ar fi trebuit deja să le facă. De fapt, liderii au făcut. Au furat. Pentru ei și neamurile lor. Au închis afaceri, au amenințat, au înfricoșat. Ei, în schimb, s-au îmbogățit. Au petrecut. În aer liber, la chefuri, la împărțitul ciolanului. S-au distrat pe seama celor mulți. Și au mințit. O respirație, o minciună.
Mă uitam „fără cuvinte” la moderatorii care repetau obsesiv cum „lumea nu mai crede în mască și măsuri” și întrebau imbecil pe cei din platou „de ce credeți că lumea nu mai vrea restricții?”. Dacă cineva încerca să extindă subiectul dincolo de această graniță era oprit brusc cu o pauză de publicitate sau cu o „preluare de imagini din piață”.
Lumea este săracă. Lumea este bolnavă. Lumea nu mai poate doar cu promisiuni. Suntem într-un proces de sărăcire accelerat. Și de îmbolnăvire într-un ritm galopant. Nu de „boala secolului”. Ea este bonusul servit de guvernanți. De stres. De faptul că nu mai este acces la tratament medical real. Am pacienți pe care îi cunosc de ani de zile și care, de mai bine de un an, nu au mai primit îngrijire calificată pe afecțiunile cronice pentru că nu le mai monitorizează nimeni. Spitalele și medicii la care mergeau sunt acum în regim de „suport Covid” și nu se mai uită nimeni la ei. Unul dintre aceștia era să moară într-o criză de hipertensiune, pentru că, anul trecut, medicul curant (când deja începuse vântul nebuniei prin spitale) a uitat să îi treacă pe rețetă un medicament important. Medicul de familie i-a prescris timp de un an rețeta originală, făcând copy-paste, fără să remarce măcar medicamentul lipsă. Și nu este singurul în această situație. Ca el sunt mulți.
Cât despre medicii de la ATI, am o poveste din vremea în care Dragnea le mărise salariile. Nu vorbesc despre cei care muncesc oricum și duc greul, pentru că NU SE FACE NIMIC CONCRET, PREVENTIV pentru a nu se ajunge acolo. În orice spital este unul care face toată munca și, pe lângă el, sunt cei care primesc aceeași bani și au aceleași drepturi pentru nimic. Această poveste este un fel de răspuns la întrebarea „cum de au ajuns medicii să fie înjurați?”. Pentru că oamenii nu mai înțeleg vaietele cadrelor medicale care „rup” televizoarele în prime-time prin apariții live. Pentru că își aduc aminte de șpaga obligatorie pe care trebuiau să o dea în cazul unei operații. Și pentru că erau programați „la Sfântul Așteaptă” în cazul în care aveau nevoie să apeleze la serviciile lor; pentru că, odată cu mărirea salarială, nu se mai intra în mai mult de două, hai trei, operații pe săptămână. O tânără, asistentă medicală, cu relații, în vara anului 2019 era să moară din cauza unui chist hemoragic pentru că nu găsea un ATI-st care să intre în operație. A fost operată în ultimul moment, în maximă urgență și cu o mare șpagă dată. Pentru că oamenii încep să își aducă aminte de ceea ce înseamnă spitalul de stat, fiecare umilință și șpagă, de lăsatul cu „ochii în soare”; iar memoria revine cu fiecare vedetă medicală care tună mai amenințător din sticla lucioasă a televizorului. Oamenii au înțeles deja că NU SE DOREȘTE prevenția. Și nu este vorba de spălatul pe mâini și purtatul măștii; acestea sunt doar așa, să nu zicem că nu avem și metode preventive. Dacă trăiești în stres, fără hrană corespunzătoare, ascuns în casă, fără aer și soare, fără bani și cu rate grămadă, singur și izolat poți să îți pui 5 măști și să te înfășori în latex pentru că mori sigur de inimă sau de un atac cerebral.
Oamenii au înțeles că onorații guvernanți își ascund furturile, incompetența, lipsa de decizie și acțiune concretă după „Sistemul Medical”, pentru care nu s-a făcut nimic specific, nu de un an, ci de 30 de ani încoace.
Notă: Achizițiile de măști neconforme la supra-preț nu intră la acțiuni specifice. Intră la furt calificat din banii contribuabililor.
Oamenii înțeleg pe zi ce trece că medicii care vor să-i ajute sunt linșați. Oamenii au ajuns să înjure vedetele medicale care se aliniază în spatele autorităților incompetente care nu au făcut nimic, în ultimul an, pentru ei. „Autorități” care par că doresc doar boala, sărăcia, vaccinarea cu forța și restricțiile pentru cei mulți. Nu pentru ei. Este ceea ce eu aud zilnic de la pacienții mei. Despre o realitate ignorată.
O realitate în care tinerii se sărută pe stradă cu masca pe față făcând schimb de praf, de microbii și bacteriile care înfloresc în țesătură printre particulele de transpirație și poluare. O realitate în care cuvântul școală devine noțiune abstractă pentru mulți copii. O realitate în care clasa medie este zilnic măcinată și distrusă. O realitate cu unii foarte bogați și unii foarte săraci; în care cei din urmă sunt scuipați cu vorbe de ocară de la cele mai înalte pupitre din Stat. O realitate în care dacă plouă mai tare sau bate vântul se oprește lumina pentru că, cei câțiva ani de pușcărie a celui care a făcut „Afacerea transformatorul” și averile slugilor lui, nu au rezolvat problema. O realitate în care Poliția Locală își „vidanjează” buda din fundul curții aruncând rahatul peste gard în curtea dispensarului uman, după magazie. O realitate în care dacă nu te descurci singur, mai ești și bolnav și depinzi de Sistemul birocratic, ai șanse multe să sfârșești aruncat într-un sac negru, categoria mort de „boala secolului”. Nu de sărăcie, nu de bolile trupului și stresul minții la care ești supus zilnic, nu ucis de un Stat incompetent și autist. Nu. Ești mortul care nu s-a spălat pe mâini, nu a stat singur și nu a purtat mască. În România, doar mortul este devină. Mereu! Și aceasta este ceea ce ni se induce zilnic prin media de către cei vânduți. O realitate a lor despre care vor, cu orice preț, să ne convingă că este a noastră. Iar noi în tot acest timp, țipăm disperați. Dintr-o realitate, voit, ignorată!
Notă: Articol publicat inițial pe 3.04.2021
https://www.cristoiublog.ro/din-romania-lucrurilor-marunte-o-realitate-ignorata/
