Printre cărțile mele. „Medic de trei corpuri” Dr. Janine Fontaine

Fiecare carte ce îți aduce un răspuns, o informație, care îți alină Sufletul sau îți îmbogățește Spiritul, îți lărgește orizontul minții și al cunoașterii, care te învață sau educă devine un „Curs de Dezvoltare Personală”. Biografii, reportaje, povești de iubire sau istorice, experiența de viață a unor profesioniști sau chiar niște manuale din diverse domenii ale științei pot deveni, în momentul potrivit, lumina de care aveai nevoie în găsirea unor răspunsuri necesare.

În aceste vremuri extrem de tulburi, în care informațiile contradictorii conduc spre a îți pierde încrederea și curajul, sădind doar frică și deznădejde în minte și în suflet, m-am hotărât să aduc în atenție câțiva autori și câteva titluri de cărți, care să schimbe perspectiva asupra ființei care suntem. Ceea ce trăim în exterior curge în mod haotic și de multe ori gestionat de niște creaturi incompetente și rău-voitoare, de aceea este important să ne bazăm pe noi înșine indiferent de ceea ce vine.
Prima carte pe care o menționez aici este scrisă de un medic anestezist și de terapie intensivă, care în urma unor experiențe personale dramatice și a disperării de a-și salva mama, a început să caute răspunsuri în afara granițelor medicinii alopate, ce se dovedea neputincioasă, nu numai în rezolvarea problemei, dar și în ameliorarea ei. Astfel doamna doctor pornește într-o călătorie de cunoaștere ce o va duce de la Institutul de Medicină din Paris în lumea terapiilor alternative. Medicina promovată de dumneaei este una a Sănătății și nu a Bolii. Întrebările la care răspunde au legătură directă cu principalii factori care slăbesc organismul făcându-l vulnerabil la boală.

”Cum rezistăm unui surmenaj trecător? Cum să stimulăm sistemul de apărare în cazul unei boli? Cum să ne facem o „reanimare celulară” care să însoțească tratamentele traumatizante?”

Cartea nu exclude beneficiile medicinii clasice, doar oferă și o altă perspectivă care poate aduce și lumină și speranță, prin conștientizarea modului în care noi funcționăm și cum putem optimiza această funcționare.
Lectura oferă într-un mod concis o viziune asupra corpului fizic, dar subliniază și importanța corpului mental-emoțional și a celui energetic, fără de care cel fizic nu ar exista.
Sunt punctate Terapiile Alternative care stimulează și ajută la menținerea echilibrului între celei trei corpuri mai sus menționate. Se explică pe înțeles rolul și beneficiile vitaminelor. Unul dintre capitolele mele preferate se numește „Celula și misterele ei” în care este descrisă această uzină care susține întregul ansamblu și modul prin care ea se apără și ne apără. De asemenea găsim o multitudine de recomandări și indicații cu privire la „reanimarea” celulară.
Nu dau citate din carte, pentru a nu scoate din context idei valoroase care astfel și-ar putea pierde informația.
Pentru că acestea sunt timpurile și singurul slogan valabil este „scapă cine poate” eu pot doar lansa o invitație la a cunoaște și a ne da voie să știm mai mult decât ni se impune. Mai ales că o lectură bună, ne salvează de toată informația toxică venită prin mass-media.

0 comentarii
31 aprecieri
Articolul anterior: NuferiArticolul următor: Ziua 1_.x_z „Un ceva” numit Iubire

Articole similare

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Ți-a plăcut articolul?

Te poți abona ca să primești prin email articolele viitoare:

Loading
Despre mine

Sunt Smărăndița. De profesie medic stomatolog. Dincolo de asta, sunt un om care a ales să cunoască și să înțeleagă ieșind din limitările cărților de specialitate; pentru că fiecare om este unic și are propria sale cale spre echilibru și vindecare. Scrisul și fotografia fac parte din Calea mea. Calea dumneavoastră așteaptă să fie descoperită, și poate textele mele vă vor folosi drept indicii.

Află mai multe
Articole recente
Primește prin email articolele noi
Loading