Chiar dacă, am scris acest text, în luna aprilie a acestui an, la capătul unui șir lung de incendii și tragedii petrecute în spitalele noastre, consider că este la fel de actual, dat fiind faptul că lucrurile în acest domeniu se înrăutățesc văzând cu ochii. Știu că nimic nu se va schimba atât timp cât toți vom întoarce capul, prefăcându-ne că răul nu s-a întâmplat. Așa cum știu că fiecare voce conteaza…
https://www.cristoiublog.ro/o-condamnare-in-alb-la-exterminare/
M-am gândit mult dacă și cum să scriu despre tot ceea ce s-a stârnit în mine privind imaginile din seara zilei de vineri, 9 aprilie 2021. De la revoltă, indignare, furie, frustrare, până la neputința de a face ceva și sentimentul inutilității de a comenta. Am lăsat mintea să cearnă informația și contextul, iar când eram pe punctul de a renunța la a scrie mi-am adus aminte de unele fapte trăite de mine, aspecte din viață de consistența unor rădăcini adânci, care mi-au arătat că tot ceea ce ni de întâmplă astăzi vine dintr-un lung șir de acțiuni și decizii ale unor oameni, care au creat în timp toate premisele, pentru ca în aceste vremuri, să fie posibile astfel de nenorociri. Pe unele le voi povesti aici.
Mai întâi, despre clasa politică decizională. Din nefericire, viața mi-a scos în cale niște creaturi, care, prin diverse conjuncturi, au ajuns politicieni cu funcții înalte în Stat. Chiar dacă, între timp, s-a ales praful, măcar de unii dintre ei, meschinăria deciziilor și acțiunilor lor au permis apariția și înscăunarea în cele mai înalte foruri decizionale a „noilor oameni”, călăi fără scrupule și strop de conștiință. Prin vara lui 2014, mă sună unul dintre aceștia, pe vremea aceea mare șmecher în PNL, să mă întrebe dacă i-aș putea recomanda pe cineva, din comuna în care lucrez, pentru a deveni candidat la Primărie din partea partidului în numele căruia vorbea. Structural, eu sunt un om liber și greu de înrolat în orice fel de turmă, mai ales într-una politică, iar cine pretinde că mă cunoaște cât de cât știe acest fapt, dar cunoscându-ne de mulți ani și considerând că suntem amici, îmi permit să îi spun, în glumă, că mă ofer voluntar. Răspunsul lui prompt a fost „Draga mea, tu ești prea deșteaptă. Nu te califici! Nouă ne trebuie altfel de oameni.”…proști, neasumați, manipulabili, supuși și șantajabili, ticăloși și cruzi aș comenta eu acum, la ceva ani distanță. Evident, după chipul și asemănarea celor care recrutau, varianta îmbunătățită în rele. Desigur că o astfel de conversație și abordare nu este unică. De unde știu? Se vede calitatea celor care au ajuns acum în frunte. Din ce în ce mai proști, mai incompetenți și mai aroganți decât generațiile trecute de politicieni. Cei vechi i-au crescut și le-au făcut cale liberă. Cei vechi zac prin pușcării sau cu dosare penale grele în judecare. Peste cei vechi s-a așternut uitarea. Mai apar în reflectoare când primesc vreo sentință sau intră la închisoare. Cei noi nu au frică și rușine. Cei noi, când s-au înscăunat aveau deja, în buzunare, condamnări în alb la închisoare pentru cei vechi și condamnări în alb, la exterminare, pentru cei pe care deja îi amenințaseră că nu mai au drept de vot. „Lupii tineri” au fost înlocuiți de șacali și hiene. Dar niciunul dintre acești oameni noi din politică nu și-ar putea pune în plan condamnările dacă nu și-ar fi găsit, deja, o masă de susținători umili în rândul celor cu putere reală de execuție. Mă refer, în cazul de față, la medici. Nu vorbesc despre campania de terorizare mentală și amenințare permanentă la care au supus populația de un an de zile, încoace. Mă refer la atitudinea unor „medici” ante-pandemie. Voi expune două cazuri.
Unul, dintr-un Spital Județean de Urgență în care directoarea medicală a sancționat doctorița din UPU, de pe specialitatea de Chirurgie-Maxilo-Facială, pentru că a salvat un om! Pacientul, în stare gravă, accident de muncă, trebuia trimis la Iași, în viziunea onoratei, deși din cauza hemoragiei ar fi putut muri pe drum. Dar nu pacientul era important. Nu. Important era ca medicul care făcuse intervenția să nu acumuleze punctaj și să nu îi pericliteze ei funcția.
Cel de-al doilea, trăit de mine, în august 2019 în Spitalul de Neurochirurgie Iași. Cu un cinism fără margini, doamna doctor, medic primar, neurochirurg, ne-a anunțat că în două ore ne scoate pacientul în stradă. E drept, în trei zile în care nu i-a făcut nimic altceva decât sedative, nu i-am dus plicul. O rugasem să ne anunțe cu o zi înainte dacă intenționează externarea, să putem închiria o salvare particulară. Ne-a râs în nas. Mi-a spus să întind pacientul pe bancheta din spate. Am întrebat-o: „Puteți garanta că este sigur și nu se agravează problema?”. Răspuns: „Nu. Dar pe mine nu mă interesează! Mă interesează să îmi eliberați patul și să părăsiți spitalul!”. Exact cum au reacționat Voiculescu și Arafat vineri seara. Nu i-a interesat o secundă stresul, drama celor evacuați, plus riscul unei decompensări. Nu i-a interesat că pacienții internați acolo erau deja chinuiți de dureri fizice. Nu i-a interesat că erau neputincioși prin natura afecțiunilor pentru care erau acolo. Au adăugat, fără măsură și discernământ, alte traume peste pacienții de la TRAUMATOLOGIE. Dar ei au putut, pentru că medicii au permis. Au făcut externările și au scos pacienții în stradă. Nu i-a amenințat nimeni cu pistolul. Nu au intrat cu armata peste ei. Nu i-am văzut să facă scut în jurul propriilor pacienți. De bună voie, fără revoltă, au evacuat. Noaptea. În stradă. Pe trotuar.
În fața noastră se întinde un lanț, lung și greu, construit de cei care iau decizii și cei care le execută; ștreangul în care vom atârna, rând pe rând, cu toții. Și pot să afirm fără clipire că cea mai cruntă teorie conspiraționistă prinde contur și viață. A început exterminarea în masă a tuturor exemplarelor neviabile. Nu este prima dată în istoria noastră, a omenirii, când acest lucru se încearcă. Doar noi, cei care reținem greu și uităm repede, ne întrebăm mirați ce ni se întâmplă. Ni se vorbește despre „omul nou”. Nu este un secret. Dar despre ce înseamnă el, mai exact, și despre desțelenirea terenului nu spune nimeni, nimic. Cumva, pare logic și de la sine înțeles că „omul nou” nu poate viețui printre cei care-l împovărează și miros a boală sau bătrânețe și nu îi vorbesc păsăreasca rom-glezo-agramată, nu trăiesc doar pe social-media. „Omul nou” este veșnic „frumos și tânăr”; îi repugnă tot ceea ce nu îi seamănă. „Omul nou” are nevoie de o „nouă țară ca afară”, mai precis ca în bula virtuală în care trăiește. Pentru „omul nou” trebuie să ardem și să distrugem tot ceea ce contravine ideilor lui puține și tot ceea ce i-ar putea arăta hidoșenia ființei sale.
Oi fi eu doar un stomatolog care nu pricepe cum stă treaba cu pandemia și cu noua medicină (medicina post-Covid, cum afirma plin de sine un fost ministru, ce avea de-a dreapta tot pe onor doamna Moldovan), noua lume, dar ceea ce văd că se întâmplă îmi sună a exterminare în masă a bolnavilor cronici, a celor care nu au bani și, în general, o exterminare în masă a oricărui individ care nu se supune, nu intră în tiparele „noii lumi”. Cum am mai spus, eu nu am ținte personale. Nimic de pierdut. Mi-e egal dacă plec mâine din această lume sau peste câțiva ani, dar pentru restul care contează este important tot ceea ce-i lăsăm să ne facă. Pentru că, a trece fără reacție peste fiecare nedreptate, ticăloșie reprezintă acordul nostru tacit, semnătura în alb pentru exterminare. Eu afirm toate cele de mai sus prin analiza a ceea ce văd că se întâmplă și se impune din funcții înalte în Stat. Îmi permit să afirm, din poziția celui care ajută și îndrumă, care nu își lasă pacienții în drum chiar dacă sunt cazuri care mă depășesc, care-și învață pacienții și „pierde timp” explicând și îndrumând. Care vorbește și susține prevenția, care semnalează și îndeamnă spre controale periodice și analize, care privește pacientul dincolo de un dinte stricat. Care caută și spre cauză, nu doar tratează efectul.
Și DA, vreau să mă contraziceți. Să îmi demonstrați că nu am dreptate, că tot ce spun eu acum despre teoria exterminării este doar o invenție și o minciună. Că așa ceva nu există și nu este pus în practică. Dar nu prin comentarii. Prin fapte.
Și vreau să-mi fie demonstrat că „Miorița” este doar o poveste și nicidecum blestemul adânc codat în ființa noastră, care mai degrabă ne îndeamnă spre moarte decât spre acțiune și împotrivire la ceea ce vine peste noi.
Dar până atunci susțin cu toată fermitatea că acești inși care ne conduc și cei care execută au pentru fiecare dintre noi, semnată în alb, pentru că doar numele lipsește, o Condamnare la exterminare.
Data va fi pusă, când fiecare dintre noi, va ajunge în postura de „exemplar neviabil”
