Medicina ieri și astăzi

Notă: Această serie de articole a fost scrisă acum un an pentru cristoiublog.ro. Dar pentru că le consider la fel de actuale, noi aflându-ne perpetuu într-un ochi de furtună care traversează oceanul, ajunge în Europa și mătură tot ceea ce găsește slab și fără rădăcini puternice, am hotărât să le încarc și pe unbazarnumitviata.ro. „Uraganele” sunt permanente, factorii generatori aceeași, indiferent de epocă și anul înscris în calendar, doar numele lui este altul; „Virusul x,y sau z”, „Pericolul terorist/ rusesc/ chinezesc/ etc”, „Încălzirea globală”. Sau cum era o vorbă în popor „Aceeași Mărie cu altă pălărie”. Adică aceeași care induc pericolul și-l întrețin, doar numele este altul.

Prima parte

Deși este titlul unei cărți scrisă de Vintilă Corbul (26.05.1916- 30.01.2008) ce face referire la războiul franco-prusac, dar mai ales la Germania, care domina Europa și la acea vreme, condusă de cancelarul Otto von Bismarck, nu putem ignora faptul că de aproape un an Europa este într-un ochi de furtună în care tot Germania este cea care face și desface.

În această primă parte, intenția este a relata și analiza un episod din carte, dar care seamă aproape cu punct și virgulă cu ceea ce se întâmplă în spitale noastre acum. Repet, acțiunea romanului se petrece în anii ‘70 de la 1800, scena descrisă are loc într-un spital din Paris.

– Domnule doctor, ți-am pus în vedere de repetate ori că îți este interzis să introduci în maternitatea condusă de mine practici contrarii rânduielilor medicale astăzi în vigoare. Îmi este indiferent că săpunul și pasta sunt cumpărate de dumneata. Resping însă cu hotărâre niște inovații lipsite de orice rațiune. – Domnule director, nu este vorba de o inovație personală, ci de măsuri profilactice adoptate recent de somitățile medicinii. Am studiat teoriile doctorului chirurg Lister (notă: Joseph Lister- chirurg englez, creatorul asepsiei, ce a folosit fenolul în 1865 ca antiseptic la dezinfecția rănilor și la curățarea instrumentarului chirurgical) și am urmărit efectul antisepsiei aplicate riguros în spitalul său. I-am urmărit și ascultat conferințele de la universitatea din Glasgow… – Lister și toți șarlatanii de teapa lui caută să își facă reclamă. Lucas Champonière se strădui să-și strunească nervii. – Domnule director, doctorul Lister nu este un șarlatan. Pansamentele, tifonul, catgutul, instrumentele chirurgicale dezinfectate cu acid fenic au dus la rezultate operatorii uluitoare. Mortalitatea pacienților tratați în secția lui a scăzut de la 60 la 15 la sută. – Prostii! Știu eu cum se întocmesc statisticile! Champonière simți că i se urcă sângele în cap. Huret era un obtuz înrăit. Încerca o furie bolnăvicioasă împotriva a tot ce era nou.

Acum deschideți televizorul și urmăriți o dezbatere cu „specialiști” din domeniul medical și aruncați între ei pe cineva, pe oricine ar îndrăzni să vină nu cu o idee, ci cu o întrebare care nu se regăsește în repertoriul dumnealor de mantre. Veți regăsi fix dialogul de mai sus, poate chiar și cu mai multă înverșunare și ferocitate, doar cu alte personaje.
Cum spuneam și în textul https://unbazarnumitviata.ro/dragi-tovarasi-sistemul-trebuie-reformat/, nu se va putea schimba nimic în Sănătate până nu vom ieși din fricile meschine care ne fac să urmăm orbește o linie doar pentru că așa a zis „un cineva” ținut și susținut într-o poziție doar pentru că „un alt cineva” și mai sus ierarhic i-a comandat. Măcar în anii ‘80 de la 1900 era cu „Noi muncim, nu gândim!”. Acum, în anii ‘20 de la 2000 încoace este mai mult pe bază de „Noi nu gândim, nu muncim, doar executăm! Și dacă trebuie chiar și furăm.”
Nu mai am demult așteptări, de la nimeni. Tot ce fac este în spiritul de a mă cunoaște atât de bine, de a înțelege cum funcționez și a nu ajunge niciodată pe mâna lor. Am trecut în această viață prin spitale ca pacient și acesta a fost și factorul declanșator în căutarile din zona terapiilor alternative, pentru că acum știu sigur că dacă ar fi de intrat în spital, dacă nu găsesc loc sau competență la privat, sigur prefer să mor cinstit și onorabil acasă.
Cât despre guvernați, noi i-am lăsat să ajungă acolo. Nu am încercat, nu am țipat, iar ei s-au bazat mereu pe indolența noastră. Nu tremură decât în fața celui care le flutură cătușele fie pe drept sau pe nedrept. În rest, nu au bun simț, respect, nici empatie față de cel ce l-a susținut sau l-a votat. Îmi aduc aminte de o conjunctură, cu mulți ani în urmă, în care am avut ocazia să-i atrag atenția unui politician aflat pe valul ascensiunii de o situație legată de medicii rezidenți. Răspunsul dumnealui a fost unul halucinant : „Draga mea, chiar nu îmi pasă, mai sunt doar două luni până la alegeri și este tot ce contează!” Da, își permitea să îmi râdă în nas că mă preocupă soarta colectivității. Cine eram eu? Doar „un pârlit” de medic la țară.
Suntem în plin Uragan asupra Europei iar rădăcinile noastre sunt atât de firave, reperele și moralitatea îndoielnice, idealurile și principiile inexistente.
Scriind aceste rânduri mi-am dat seama că ceea ce este imperios necesar ca un punct de începere a reformei ar fi reintroducerea în grădinițe și școli a educației sanitare. Nu aceea în care debusolăm copilul și îi spunem că poate fi și băiețel și fetiță. Nu aceea în care vorbim despre sex ca pe vlogul „Sexul versus barza”. Acea educație prin care îi explicăm cum și de ce trebuie să ne spălăm. ( Am întâlnit caz de doamnă învățătoare care îi interzicea copilului să se spele pe dinți să nu răcească în gât) Acea educație în care îi explicăm unei tinere adolescente viitoare femeie și mamă cum se poate îmbolnăvi sau rămâne gravidă . (Am întâlnit multe adolescente care nu făcuseră legătura între actul sexual și sarcină. Nu, nu glumesc. Există. Multe!!! La țară copii vin „Când vrea și dacă vrea Dumnezeu!”). Am întâlnit adolescentă cu handicap obligată de părinți să nască un copil rezultat în urma unui viol, doar pentru alocație!!! Am întâlnit….

Nu scriu povești. Scriu despre lucruri atât de mici și multe, dar fiecare cu greutatea unei pietre de moară, încât, uneori, mai poți spune doar atât: Scapă cine poate!

VA URMA

Textul original https://www.cristoiublog.ro/uragan-asupra-europei-%e2%80%95-partea-i/

Mai multe despre cartea care mi-a inspirat titlul, puteți găsi aici https://unbazarnumitviata.ro/printre-cartile-mele-uragan-asupra-europei-vintila-corbul-si-eugen-burada/

0 comentarii
22 aprecieri
Articolul anterior: Teorii și fapteArticolul următor: Printre cărțile mele „Uragan asupra Europei” Vintilă Corbul și Eugen Burada

Articole similare

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Ți-a plăcut articolul?

Te poți abona ca să primești prin email articolele viitoare:

Loading
Despre mine

Sunt Smărăndița. De profesie medic stomatolog. Dincolo de asta, sunt un om care a ales să cunoască și să înțeleagă ieșind din limitările cărților de specialitate; pentru că fiecare om este unic și are propria sale cale spre echilibru și vindecare. Scrisul și fotografia fac parte din Calea mea. Calea dumneavoastră așteaptă să fie descoperită, și poate textele mele vă vor folosi drept indicii.

Află mai multe
Articole recente
Primește prin email articolele noi
Loading