Ignorând orice evidență

Notă: Această serie de articole a fost scrisă acum un an pentru cristoiublog.ro. Dar pentru că le consider la fel de actuale, noi aflându-ne perpetuu într-un ochi de furtună, care traversează oceanul, ajunge în Europa și mătură tot ceea ce găsește slab și fără rădăcini puternice, am hotărât să le încarc și pe unbazarnumitviata.ro. „Uraganele” sunt permanente, factorii generatori aceeași, indiferent de epocă și anul înscris în calendar, doar numele lui este altul; „Virusul x,y sau z”, „Pericolul terorist/ rusesc/ chinezesc/ etc”, „Încălzirea globală”. Sau cum era o vorbă în popor „Aceeași Mărie cu altă pălărie”. Adică aceeași care induc pericolul și-l întrețin, doar numele este altul.

A patra parte

Odată cu cele două războaie mondiale, cu un număr imens de morți raportat la populație, cu o dictatură sovietică ce stimula “lupta de clasă” prin a se reclama oamenii unii pe alții, prin folosirea reeducărilor violente aplicate celor care îndrăzneau, nu să gândească altfel, să respire altfel, să ridice ochii mai sus de punctul impus de Tătuca îmi este clar că în mentalul colectiv de neam s-a produs o mutație. O mutație care a început de la toate văduvele de război, de la toate femeile care și-au pierdut pe lângă soți, și fiii. Acestea, în urma celor trăite, au început să castreze mental orice urmă de masculinitate ce începea să încolțească într-un bărbat, fie el soț sau fiu. Este de la sine înțeles că ororile de la Canal, Poarta Albă, Sighet sau Pitești au jucat un rol important și au încurajat o asemenea atitudine. Astfel s-a ajuns la bărbatul zilelor noastre preocupat mai mult de epilat, pensat și coafat, a cărui masculinitate se manifestă cel mult într-o ieșire cu băieții și a cărui independență față de femeie se manifestă la nivel de pornhub sau jocuri în rețea. Bărbații nu mai gândesc, nu mai au viziune, decât cel mult în a ascunde vreo amantă rătăcită de un ochi indiscret. Dar, în rest, sunt bărbați de casă, îi găsești pe canapea, lipiți de telefon urmărind conturile diverselor dudui ce se visează starlete.
Viața trece între două rate și câteva facturi, un concediu pe credit și niște poze false ca atmosferă, dar și prin faptul că de la atâtea filtre cei din poză nu mai seamănă deloc cu cei reali, puse pe Facebook sau pe Instagram.
În acestă atmosferă lâncedă, cu creiere aproape atrofiate ce mai sunt folosite doar la a întreține funcțiile vitale, a conduce mașina și deschide telefonul, cu percepții moarte de mult, fără scânteie de conștiință vântul schimbărilor bate năpraznic peste noi dinspre restul Lumii și nu cred că vom ști ce vine sau ce aduce, pentru că, din păcate, suntem morți de mult.
Cei de la guvernare nu sunt deloc departe de descrierea bărbatului contemporan, și astfel printre ei, cu măști asemănătoare s-au strecurat, s-au infiltrat cei mai distrugători dușmani. Pensați, epilați, coafați, pe trotinete sau pe bicicletă, cu aer naiv, ușor plutitor s-au înfiltrat pe nesimțite până în vârf. Măștile încep să cadă și fără frică de nimic își manifestă nestingheriți potențialul rapace, distrugător. Vor lua casele, vor lua copiii, vor lua orice urmă de demnitate și respect. Nu știu dacă scopul final este cel al exterminării, pentru a-și face loc curat și nou de joacă.
Până acum, în lunga noastră istorie zbuciumată, cu trădări, crime și bocanci de diverse naționalități puși să ne țină supuși și plecați, în ciuda tuturor evidențelor, cumva, am reușit să supraviețuim. Mă tot întreb dacă acestă supraviețuire are legătură cu vreun atribut genetic nedescoperit sau este doar faptul că „cei din afară” care ne-au condus, ghidat, supravegheat au avut nevoie de noi, ca de un fel de haina veche pe care nu o arunci, pentru că te gândești că îți mai trebuie să treci cu ea prin vreun noroi. Încă nu știu dacă prin tot ceea ce se întâmplă ni se pregătește finalul sau suntem doar, încă odată, în plin poligon experimental.
În acest moment, consider că suntem în mijlocul unui război, dus pe mai multe planuri. Un război psihologic ce a generat unul economic. Un război biologic, dar care nu este generat de virus (acesta este doar pretextul), el este declanșat prin teroarea de a mai merge la spital, dar și de toate decompensările pe fizic forțate spre agravare prin trei metode de acțiune; teroarea psihologică cu chinul și moartea din cauza virusului, apoi tratamentele agresive aplicate experimental în spitale și nu în ultimul rând prin refuzul tratării bolilor cronice luni la rând, peste care se adaugă lipsa educației sanitare, dar și o educație psiho-emoțională precară ce generează un mental labil.
Nu mai avem viziune, nu înțelegem contextul, dar nici nu îndrăznim să ne mai întrebăm, luăm de-a gata tot ce ni se vinde. Suntem o masă de infantilizați, cu ambiții de copii răsfățați și singura noastră provocare este achiziționarea ultimului model de telefon. Vorbim în consoane și scriem în emoticoane, sentimentele sunt preluate de prescurtări la care adăugăm un „foarte”, „pentru totdeauna”, „veșnic” ce ține până la următorul like venit de la un tatuat sau o păpușă cu filtre mai bune pe Instagram.

În ciuda oricăror evidențe, mai existăm ca neam și țară; deși, mă uitându-mă în jur, știu sigur că noi înșine ne suntem cei mai mari dușmani. De la băiatul de la casă cu mască scămoșată și murdară de ceva maro, de la toate traversările neregulamentare, la toate otrăvurile pe care le ingerăm prin alimentație și medicație, la toată lipsa de interes și implicare în propriile noastre vieți, la toate minciunile pe care ni le spunem zilnic, doar pentru a nu face ceva ce ar implica un minim efort și o ieșire din falsa zonă de confort, până la fuga de răspunde și vinderea ființei noastre pentru o funcție iluzorie, și lista poate continua, ne maltratăm și ne chinuim cu bună știință trăind fals, cu mare frică de Adevăr!
Așa că mă întreb…din tot ceea ce vine peste noi, vom mai scăpa și de această dată?! Suntem oare în acel al doisprezecelea ceas în care se așteaptă o urmă de viață dinspre noi? Sau zarurile sunt deja jucate și hărțile-s retipărite?!?
…pentru că în lumina atâtor evidențe, noi trebuia să nu mai existăm, deja!

FINAL…?!?

Textul original  https://www.cristoiublog.ro/uragan-asupra-europei-ignorand-orice-evidenta/

Mai multe despre cartea care mi-a inspirat titlul puteți găsi aici https://unbazarnumitviata.ro/printre-cartile-mele-uragan-asupra-europei-vintila-corbul-si-eugen-burada/

0 comentarii
8 aprecieri
Articolul anterior: Amintiri din viețile trecute, ale unui PofticiosArticolul următor: Unde-au dispărut migranții?

Articole similare

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Ți-a plăcut articolul?

Te poți abona ca să primești prin email articolele viitoare:

Loading
Despre mine

Sunt Smărăndița. De profesie medic stomatolog. Dincolo de asta, sunt un om care a ales să cunoască și să înțeleagă ieșind din limitările cărților de specialitate; pentru că fiecare om este unic și are propria sale cale spre echilibru și vindecare. Scrisul și fotografia fac parte din Calea mea. Calea dumneavoastră așteaptă să fie descoperită, și poate textele mele vă vor folosi drept indicii.

Află mai multe
Articole recente
Primește prin email articolele noi
Loading